Fostul mare şahist Anatoli Karpov, deputat din partea partidului „Rusia Unită”, a fost găsit inconştient, după ce „a căzut rău”, scrie Mediafax.
Campionul de şah susţine politica lui Putin, spre deosebire de marele său rival, Kasparov, care face opoziţie.
Anatoli Karpov, de mai multe ori campion mondial la şah cu Uniunea Sovietică şi apoi cu Rusia, se află într-un spital din Moscova, după ce a suferit o accidentare. Jucătorul de şah Sergei Karjakin a declarat agenţiei de presă Tass. „Este în spital”, a precizat Karjakin, „pentru că a căzut rău”.
Karpov, 71 de ani, a fost găsit inconştient în această dimineaţă, devreme, în apropierea clădirii Dumei de Stat (Parlamentul Rusiei), susţin mai multe conturi de Telegram.