Un fost judecător, care a deținut funcția de vicepreședinte de instanță, a fost deferit justiției sub acuzațiile de escrocherie și fals în declarații, în urma unei cauze penale inițiate de Procurorul General în decembrie 2016, ca urmare a unei plângeri colective, scrie realitatea.md
Potrivit Procuraturii Anticorupție, în perioada martie 2014 – martie 2016, inculpata ar fi însușit prin înșelăciune și abuz de încredere suma totală de aproximativ 2,5 milioane de lei de la trei persoane, sub pretextul unor probleme personale, promițând restituirea datoriilor – lucru care nu s-a întâmplat. În aceeași perioadă, deși era obligată să declare toate veniturile obținute, aceasta nu a reflectat în declarațiile de avere și interese personale toate sumele încasate.
Fosta judecătoare a părăsit teritoriul Republicii Moldova în timp ce încă se afla în funcție și, în prezent, se eschivează de la anchetă, fiind dată în căutare.
Pentru infracțiunile comise, legislația penală prevede pedeapsa cu închisoarea de la 8 la 15 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani, precum și amenzi sau alte sancțiuni. Pentru asigurarea reparării prejudiciului și a eventualei confiscări speciale, a fost aplicat sechestru pe cinci bunuri imobile deținute de inculpată.