Focuri de armă în apropierea vilelor guvernamentale de la Holercani. Un bărbat a fost transportat la spital

20/07/2022 -09:06
Imagine

Conform datelor oferite de ofițerul de presă al IP Dubăsari, Elena Băetrău, cazul ar fi avut loc într-o pensiune aflată în extravilanul satului Ustia, pe malul râului Nistru, la câteva kilometri de localitatea Holercan, scrie deschide.md.

Conform sursei citate, în jurul orelor 06:00, între doi tineri care se aflau la odihnă pe teritoriul pensiunii s-ar fi iscat un conflict. Ca urmare, un bărbat de 33 de ani a scos din automobil un pistol deținut legal și a aplicat mai multe împușcături în direcția prietinilor săi.

În urma acțiunilor acestuia a avut de suferit un tânăr de 30 de ani care a fost rănit în picior. Ulterior, victima a fost transportată de urgență la Spitalul raional Criuleni pentru investigații și îngrijiri medicale.

Atacatorul a fost reținut, iar pe acest caz a fost pornită o cauză penală.