R. Moldova a fost vizitată în 2022 de aproximativ 29 de mii de străini, care au sosit prin intermediul agenţiilor de turism şi touroperatorilor, ceea ce este cu aproape 21% mai mult decât cu un an în urmă, arată datele Biroului naţional de statistică (BNS), potrivit Infotag.
Potrivit BNS, majoritatea absolută a celor veniţi din străinătate au ales republica pentru recreere şi divertisment - 26,5 mii (+18,5%). Numărul străinilor care au vizitat R. Moldova în scopul tratamentului în sanatoriu mai mult decât s-a triplat, însă numărul acestora rămâne nesemnificativ - aproximativ 300 de persoane. În acelaşi timp, numărul persoanelor care au venit în R. Moldova pentru afaceri a fost de doar 62,8% din nivelul anului 2021 - aproximativ 900 de persoane.
Turoperatorii din R. Moldova au trimis anul trecut 324.600 de turişti în străinătate, cu o jumătate mai mult decât cu un an în urmă. Aproape toţi au plecat în vacanţă - 323,5 mii (+49,4%). Mai mult de jumătate dintre moldoveni au ales Turcia în acest scop - 52% (+3,9 p.p.). Fluxul de turişti spre Bulgaria a fost de 16,3% (-0,6 p.p.), spre Egipt - 10,1% (-12,5 p.p.), spre Grecia - 4,3% (+1,3 p.p.).
Ca urmare a sporirii serviciilor prestate, veniturile operatorilor de turism şi agenţiilor de turism au crescut semnificativ şi ele (cu 41,2%), însumând 3,3 miliarde lei (176,4 milioane dolari).