Femeia care își caută unicul copil dispărut în urmă cu 36 de ani: ,,Încerc să rămân puternică, să fiu lucidă atunci când ne vom revedea”

03/02/2022 -11:18
Imagine

Maria Porubin, o profesoară din Chișinău, își caută unicul copil dispărut acum 36 de ani, în drum spre școală. Femeia și-a trimis fetița de opt ani să-i aducă cheile de acasă și de atunci nu a mai văzut-o.

Au fost efectuate căutări cu câinii, pe la spitale, dar totul a fost în zadar. Maria nu a mai avut copii, iar acum, prin intermediul mediatizării, speră că se va întâmpla o minune.

Chiar și acum, după 35 de ani, femeia își dorește măcar să afle că fata ei e în viață și că este bine. Fiica Mariei, Laura Burlac, a dispărut la data de 24 decembrie 1986. „Era exact așa o dimineață cu soare”. 

Acum mă adresez telespectatorilor: Orice amănunt care ar putea ajuta să o găsească pe Laura să fie transmis la televiziune”, spune Maria Porubin.

Pe 6 octombrie a împlinit 8 ani de zile. Era clasa a II-a. Primul an a terminat clasa I cu mențiune. Era o fetiță inteligentă, comunicativă. 

Maria a povestit cum s-a întâmplat nenorocirea. Potrivit ei, în acea zi a nins foarte mult. Zăpada a atins 30 cm. Și-a trimis fetița după cheie, casa fiind foarte aproape de școală, dar înapoi nu s-a mai întors.

A sunat apoi la ambulanță, dar acolo i s-a spus că nu se cunoaște nimic despre fetiță. Pentru ea era sfânt să fie la ore, era foarte punctuală.

„Eram foarte agitată atunci, am primit și tratament psihoterapeutic.” Laura a fost prima persoană care a fost dată la televizor cu scopul de a găsi pe cineva pierdut. „Când am fost la Moscova, prezicătoarele mi-au spus că e înmormântată într-un loc anume.

În tot acest timp încerc să rămân puternică, să fiu lucidă atunci când ne vom revedea”, a mărturisit femeia în cadrul unui interviu pentru Prima Oră, conform stiri.md.

https://youtu.be/odcm_mV6mmY