Fără limba rusă în Parlament. Un deputat solicită ca în plenul Legislativului să se vorbească doar în limba română

30/09/2022 -12:09
Imagine

Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate, Maria Pancu, solicită deputaților din opoziție să renunțe la declarații în limba rusă în plenul Parlamentului și să vorbească doar în limba de stat. Potrivit parlamentarei, „într-un stat cu populație majoritară vorbitoare de limba română, este normal și chiar obligatoriu ca aleșii să vorbească limba acestui popor”.

„M-am adresat în acest sens multor deputați care vorbesc în plen doar limba rusă. Unii dintre ei au ignorat vădit această cerință, iar alții și-au exprimat incomoditatea de a vorbi în public limba de stat. Un lucru este cert, vorbind limba acestui popor, demonstrați respectul pe care îl aveți față de cetățeni”, a declarat ea.

De menționat că mai mulți deputați din cadrul Blocului Comuniștilor și Socialiștilor și Partidului „ȘOR” refuză să vorbească în limba română. În acest sens, anual, autoritățile cheltuie anual milioane de lei pentru traducerea declarațiilor și documentelor din/în limba rusă.

sursa: www.deschide.md