Expoziție dedicată scriitorilor Mihail Sadoveanu și Liviu Rebreanu, la Biblioteca Națională, între 5 noiembrie și 5 decembrie

04/11/2025 -16:37
Imagine

Biblioteca Națională a Republicii Moldova organizează o expoziție dedicată marilor scriitori români Mihail Sadoveanu și Liviu Rebreanu, care va fi deschisă publicului în perioada 5 noiembrie - 5 decembrie 2025, în spațiul expozițional de la etajul II, blocul central, str. 31 August 1989, nr. 78 „A”.

Expoziția cuprinde circa 80 de documente din colecțiile Bibliotecii Naționale și se structurează în trei compartimente: „Taina luminii din cuvânt” (Mihail Sadoveanu), „Conștiința și zbuciumul unei națiuni” (Liviu Rebreanu) și „Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu în oglinda criticilor literari”.

Imagine

Compartimentul dedicat lui Sadoveanu evidențiază echilibrul dintre tradiție, natură și înțelepciunea populară, prezentându-l ca pe un povestitor al neamului românesc și gardian al memoriei moldave. Partea dedicată lui Rebreanu subliniază luciditatea și confruntarea dintre datorie, ideal și umanitate, evidențiind realismul și forța morală a operei sale.

Critici literari de renume, precum George Călinescu, Tudor Vianu, Eugen Lovinescu și Pompiliu Constantinescu, sunt prezentați în expoziție, evidențiind măiestria narativă a lui Sadoveanu și contribuția fundamentală a lui Rebreanu la romanul realist românesc modern.

Imagine

Reprezentanții Bibliotecii Naționale au declarat: „Expoziția reunește două spirite cardinale ale literaturii române, care ne lasă moștenirea unui cuvânt ce luminează și astăzi, chemându-ne să fim mai aproape de rădăcini, conștiință și frumusețea simplă a vieții.”