Explozie devastatoare într-o gospodărie din Pohrebeni. O femeie de 56 de ani și-a pierdut viața

03/06/2020 -12:47
Imagine

O deflagrație puternică a avut loc astăzi dimineață într-o gospodărie din localitatea Pohrebeni, raionul Orhei. Tragedia s-a produs în jurul orei 05:30.

Ajunși la fața locului pompierii au stabilit că două odăi a unei case au fost cuprinse de flăcări în urma exploziei, iar tavanul s-a prăbușit.În procesul de intervenție la lichidarea incendiului, pompieri au depistat în casă cadavrul parțial carbonizat a unei femei în vârstă de 56 de ani. Incendiul a fost localizat la ora 6:13 și complet lichidat la ora 8:14.Primele cercetări arată că deflagrația s-a produs în urma scurgerii de gaze de la o butelie de tip propan -butan, iar în consecință a avut loc arderea. Cauza decesului, dar și toate circumstanțele cazului urmează a fi elucidate de specialiști.