Ești supusă violenței? Nu răbda! Ce servicii gratuite sunt oferite victimelor violenţei în familie la Centrul de Justiţie Familială

05/12/2023 -11:11
Imagine

Prezenţi în cadrul unei emisiuni de la Mega TV, şeful Centrului de Justiţie Familială (CJF) Ion Creţu şi directoarea Fundaţiei „Te Doy Moldova”, Mariana Buruiană, au vorbit despre serviciile oferite de specialiştii CJF şi ajutorul de care beneficiază victimele violenţei fizice, sexuale, economice şi psihologice din Republica Moldova, scrie realitatea.md.

„Dacă până acum o femeie sau un bărbat care ar fi avut nevoie de asistenţă post violenţă s-ar fi dus în alte zece locuri, toate aceste zece destinaţii s-au regăsit într-o singură locaţie, sub acelaşi acoperiş. Aici se oferă asistenţă juridică primară, dar şi calificată. Aici vorbeşti cu un jurist, dar ai acces la un ofiţer de urmărire penală, la un procuror, la un judecător, în cazul în care ai nevoie şi de măsura de protecţie, ordinul de restricţie de urgenţă sau ordonanţa de protecţie. Alături de aceşti specialişti e psihologul echipei, este medicul din spital, dar şi din sistemul de medicină legală, este asistentul social şi alţi specialişti la necesitate ca să prevenim re-victimizarea”, susţine Mariana Buruiană, directoarea Fundaţiei „Te Doy Moldova”.

„Centrul este dotat cu mai multe birouri de serviciu, cameră de aşteptare, cameră de joacă pentru copii, dar şi cu două camere de audieri în condiţii speciale, unde specialiştilor li s-a oferit posibilitatea deplină de a intervieva victimele violenţei în familie sau violenţei sexuale. Acest proiect a fost realizat cu suportul Ambasadei SUA în Republica Moldova, dar şi cu sprijinul Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie şi Fundaţiei „Te Doy Moldova”, afirmă şeful Centrului pentru Justiţie Familială, Ion Creţu.

Toate aceste servicii oferite în cadrul Centrului de Justiţie Familială sunt absolut gratuite pentru toate victimele violenţei în familie care apelează la numărul unic de urgenţă 112 sau la telefonul de încredere 08008 8008.

„Victima se poate afla la centru cel mult 24 de ore, în funcţie de la caz la caz. Noi între timp evaluăm riscul în care se află, situaţia de criză în care se află persoana şi deja reieşind din situaţie o redirecţionăm sau o referim către alt centru de plasament”, adaugă Ion Creţu.

„Grija centrului este şi după spaţiul acestui centru. Este responsabilitatea noastră să referim şi să ne îngrijim că aceasta beneficiază de servicii de plasament sau dacă este vorba de un loc de muncă, sau de o integrare într-o nouă comunitate. Grija noastră se extinde până când acest caz este încheiat şi avem o aprobare fermă şi pozitivă din partea acelei femei/ fete că este mulţumită de tot ce a primit şi este sigură că-şi duce o viaţă demnă în continuare”, completează Mariana Buruiană.

Centrul pentru Justiţie Familială a fost deschis în data de 10 octombrie 2023 şi este unicul centru din ţara noastră care oferă simultan servicii de asistenţă juridică, medicală şi psihologică victimelor violenţei în familie.