Un bărbat de 47 de ani, originar din municipiul Chișinău, a fost condamnat recent la șase ani de închisoare cu executare într-un penitenciar de tip semiînchis, după ce a fost găsit vinovat de cinci episoade de escrocherie. Sentința prevede și interdicția de a ocupa funcții sau de a desfășura activități legate de administrarea și gestionarea banilor sau altor bunuri materiale timp de cinci ani.
Potrivit materialelor cauzei, inculpatul publica în mod repetat pe site-ul 999.md anunțuri privind vânzarea sau importul unor automobile la prețuri atractive. În fiecare caz, acesta încasa avansuri sau împrumuturi considerabile de la victime, însă nu își respecta promisiunile. Pentru a crea aparența de legalitate, folosea contracte, recipise și chiar acte notariale, fără a avea intenția reală de a livra bunurile promise.
Prejudiciul total cauzat victimelor depășește 250.000 de lei. Judecarea cauzei a avut loc în lipsa inculpatului, care este în prezent dat în căutare. Bărbatul nu este la prima abatere penală, având condamnări anterioare pentru furt, tâlhărie și alte infracțiuni.
Sentința poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Centru în termen de 15 zile de la pronunțare.