Elevii moldoveni au obținut premii la un concurs desfășurat în Dallas, Texas

20/05/2023 -22:01
Imagine

Echipa Republicii Moldova a obținut două premii speciale la Concursul Internațional de Științe și Inginerie Regeneron ISEF, care s-a desfășurat în Dallas, Texas (SUA), în perioada 13-19 mai curent, informează moldpres.md.

La ediția din anul curent a competiției au participat peste 1 600 de tineri cercetători din 64 de țări din întreaga lume și 49 de teritorii ale SUA. Republica Moldova a fost reprezentată de doi elevi și un membru al Consiliului de Coordonare a Concursului Național de Științe şi Inginerie „Mold SEF”.

Potrivit Ministerului Educației și Cercetării (MEC), Anton Bulancea, elev la Liceul Teoretic „Alexandr Pușkin” din Chișinău, a obținut premiul II, în valoare de o mie de dolari, oferit de Societatea Acustică a Americii (Acoustical Society of America), iar Iulia Teleucă, elevă la Liceul Teoretic „Orizont” din capitală, a obținut o bursă de școlarizare, în valoare de cinci mii de dolari per an, pentru o perioadă de patru ani, oferită de Universitatea din Texas în Dallas (University of Texas at Dallas).

Anton Bulancea a prezentat proiectul „Developing a New Acoustic Levitation Platform Design for Non-Contact Handling in Electronics Assembly”, înscris la categoria Tehnologia Ingineriei: Statistică și Dinamică, iar Iulia Teleucă a participat la concurs cu proiectul „New Semi-Synthetic Agents With Antibacterial and Antifungal Properties”, înscris la categoria Chimie.

Participarea la concurs a fost posibilă, și în acest an, datorită suportului financiar oferit de Asociația Națională a Companiilor din domeniul TIC și cu susținerea Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală.