Echipa Republicii Moldova a cucerit locul trei la concursul internațional de Aplicații Mobile din Coreea de Sud

10/09/2022 -10:38
Imagine

Echipa Republicii Moldova „Green Energy” a obținut locul trei la concursul internațional „The 12th e-ICON World Contest”, organizat de Ministerul Educației din Republica Coreea.

„The 12th e-ICON World Contest” este un concurs în care elevii din Coreea de Sud și alte țări formează o echipă globală pentru a dezvolta și partaja conținut de învățare online care poate fi folosit în educație.

În acest an, la competiție au concurat aproximativ o sută de echipe din 20 de țări, inclusiv trei echipe din Republica Moldova. Locul de frunte a fost cucerit de echipa formată din Irina Grosu și Gheorghe Manolache, elevi în clasa a XI-a, îndrumați de profesoara Tatiana Rotari de la Liceul Teoretic „Miron Costin” din oraşul Florești.

Elevii moldoveni au dezvoltat o aplicație mobilă, avînd la bază obiectivul global „Good Health and Well-Being” pentru combaterea obiceiurilor alimentare greșite (Poor Eating Habits) pe care le au oamenii. Aplicația le oferă utilizatorilor o listă de misiuni cu privire la obiceiurile alimentare corecte, pe care aceștia trebuie să le realizeze zilnic.

sursa