Echipa Agenției Internaționale pentru Energie Atomică a ajuns la Kiev

30/08/2022 -13:16
Imagine

Echipa Agenției Internaționale pentru Energie Atomică, aflată în drum spre Zaporojie, a ajuns la Kiev.

O echipă de experți ai Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA) va inspecta începând de miercuri centrala nucleară Zaporojie din sudul Ucrainei.

Aceștia au ajuns, marți dimineață, la Kiev, scrie The Guardian. Șeful AIEA, Rafael Grossi, a declarat că inspectorii vor vizita centrala de miercuri până sâmbătă.

”Trebuie să protejăm siguranța și securitatea celei mai mari instalații nucleare a Ucrainei și a Europei”, a scris Grossi pe Twitter.

Misiunea AIEA la Centrala Nucleară Zaporojie şi manipulările ruşilor 

Directorul general al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Mariano Grossi a precizat că el conduce misiunea, dar nici el, nici AIEA nu au specificat un calendarul pentru investigație.

Sursele ruse continuă să arunce în spațiul public informații despre ancheta AIEA menite să manipuleze, potrivit ISW. Mai multe surse rusești au anunţat luni că forțele ucrainene au bombardat Enerhodar și au publicat fotografii care ar arată locul în care ucrainenii au lovit un depozit de combustibil nuclear de pe teritoriul centralei. În acest timp sursele ucrainene au relatat că rușii continuă să bombardeze Enerhodar lângă centrală.

Tot rușii au susținut luni că forțele ucrainene au tras asupra centralei nucleare Hmelnițki, în vestul Ucrainei și departe de linia frontului, autoritățile ucrainene au negat aceste afirmații. Autoritățile ruse au transmis, de asemenea, informații neconfirmate că mai mulți membri ai AIEA din actuala misiune vor rămâne permanent la centrala Zaporojie. Imaginile din satelit din 29 august furnizate de Maxar Technologies arată vehicule de luptă rusești adăpostindu-se pe teritoriul centralei, sub infrastructură, aproape de unul dintre reactoare.

În ziua 188 de război în Ucraina, moralul trupelor Kievului este ridicat datorită victoriilor de lângă orașul Herson. În debutul contraofensivei au fost eliberate patru sate și a fost străpunsă prima linie de apărare a armatei ruse.