E oficial! Anca Dragu a fost numită în calitate de guvernator al BNM

22/12/2023 -17:09
Imagine

Parlamentul a numit-o pe Anca Dana Dragu în calitate de guvernator al BNM.

Astfel, cu votul acordat de 58 de deputați PAS, aceasta a fost numită pentru un mandat de șapte ani.

Potrivit CV-ului de pe pagina Senatului României, senatoarea Anca Dana Dragu, este doctor în economie şi profesor la SNSPA, Bucureşti şi a absolvit Academia de Studii Economice, specializarea finanţe-bănci, asigurări şi burse de valori.

În anii 2019 – 2020 a activat ca director general adjunct si membru al Comitetului Direector, la compania energetică E.ON România; în anii 2017 – 2019, a fost Consilierul Directorului General Adjunct, DG ECFIN, Comisia Europeană, iar în anii 2015 – 2017, a fost Ministrul Finanțelor Publice, Romania.

În perioada 2001 – 2013 a activat ca economist la Fondul Monetar Internațional, iar în anii 1996 – 2001 ca economist la Banca Națională a României.

Ea este om politic și deţine funcţia de vicepreședinte în Biroul Național al Uniunii Salvaţi România (USR), aflat acum în opoziţie.

Potrivit presei române, Anca Dragu a depus deja jurământul ca cetățean al Republicii Moldova.

Anca Dragu are o experiență importantă în sectorul financiar-bancar și în politici publice și aderare la UE. Anca Dragu a lucrat mai mult de 15 ani în cadrul Băncii Naționale a României și al Fondului Monetar Internațional și a fost ministru al Finanțelor Publice în Guvernul României. În 2020 a fost aleasă președinte al Senatului României.

Reacția Ancăi Dragu după ce a fost propusă în funcția de guvernator al BNM: „Este o onoare pentru mine să contribui la parcursul european al Republicii Moldova”