După ministra Mediului, a demisionat și șeful de la Moldsilva

15/03/2024 -15:19
Imagine

Directorul Agenției Moldsilva, Valeriu Caisin, a depus cerere de demisie. S-a întâmplat la doua zile după ce, din fruntea ministerului Mediului, a plecat Iordanca-Rodica Iordanov, funcția căreia a fost preluată de deputatul PAS, Sergiu Lazarencu, scrie unimedia.info.

„Am luat act de cererea de demisie a directorului Agenției Moldsilva, Valeriu Caisin. 

Curând voi identifica un nou director capabil și dedicat, care să preia conducerea și să asigure realizarea rapidă și eficientă a obiectivelor agenției. 

Moldsilva este autoritate administrativă centrală în domeniul silviculturii și cinegeticii, care exercită funcțiile în contextul promovării politicii de stat: lucrări de extindere, regenerare, conservare și folosirea rațională a resurselor forestiere”, a scris ministrul Sergiu Lazarencu.