Un șofer în vârstă de 56 de ani, a intrat cu camionul într-o gospodărie din localitatea Copăceni, raionul Sîngerei, după ce a pierdut controlul volanului, scrie unimedia.info.
Potrivit poliției, incidentu a avut loc aseară, 12 noiembrie, în cadrul cercetărilor s-a stabilit că șoferul conducând mijlocul de transport de model „Volvo”, cu remorcă, aflându-se pe sectorul de drum care se află în reparație, nu s-a isprăvit cu conducerea volanului, a derapat de pe traseu, s-a răsturnat și a intrat în gospodăria unei familii.
În urma accidentului a fost deteriorat gardul gospodăriei, iar circulația rutieră în zonă a fost blocată pentru câteva minute. Din fericire, nici o persoană nu a avut de suferit.