Germania va instala protecţii antiaeriene mai bune pentru clădirile ministerului apărării, care au fost survolate de mai multe drone suspecte, scrie revista Der Spiegel.
Publicaţia afirmă că deasupra celui de-al doilea sediu al ministerului, din Bonn, a fost observată în octombrie o dronă cu o anvergură a aripilor de aproape opt metri, transmite www.deschide.md.
Conform unui document intern citat în articol, oficialii au discutat opţiuni pentru asigurarea capacităţii de a observa şi doborî dronele.
Serviciul de informaţii militare a detectat de asemenea drone care zburau în apropierea unor baze ale armatei germane unde sunt instruiţi militari ucraineni, mai dezvăluie Der Spiegel.