Funcționarii postului vamal Palanca, au supus controlului de specialitate un mijloc de transport ce se deplasa din Ucraina spre Republica Moldova, anunță Serviciul Vamal al Republicii Moldova.
În rezultatul controlului vamal, printre bagajele personale au fost depistate mărfuri (oje-gel și parfumuri), nedeclarate organului vamal.
Documentat pe caz este un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 35 de ani.
Mărfurile au fost ridicate, iar persoana este pasibilă să fie sancționată contravențional în conformitate cu prevederile art.287 alin. (10) Cod Contravențional.
Un caz a fost înregistrat la Aeroport. Vameșii au depistat un lot comercial de produse pentru unghii, într-o valiză ce urma să ajungă în Germania.
Cazul a fost înregistrat astăzi, 16 februarie, în Aeroportul Internațional Chişinău. Un conațional în vârstă de 26 de ani, s-a înregistrat la ruta Chişinău – Memmingen și a transmis bagajul de cală, ulterior a urmat spre controlul documentar și controlul vamal.
Între timp, funcționarii vamali responsabili de procesul de control al bagajelor de cală, nemijlocit prin scanarea acestora, au stabilit prezența mărfurilor în valiza transmisă.
Mare i-a fost mirarea pasagerului, când funcționarii vamali l-au invitat să treacă spre un control detaliat și au adus valiza acestuia.
În rezultatul controlului vamal, în valiza de cală a bărbatului a fost depistat un lot comercial de produse pentru unghii, toate nedeclarate organului vamal.
Bunurile au fost ridicate şi sunt pasibile confiscării, iar bărbatul și-a urmat calea, însă riscă să fie sancționat contravențional.