Dosarul „taberelor din Serbia”: PCCOCS cere arest preventiv 30 de zile pentru 12 reținuți. Alte persoane, cercetate în libertate

24/09/2025 -09:14
Imagine

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a depus demersuri pentru aplicarea arestului preventiv, pe 30 de zile, pe numele a 12 persoane reținute în dosarul privind participarea la taberele militare din Serbia și pregătirea dezordinilor în masă în Republica Moldova. Decizia urmează să fie luată de judecătorul de instrucție.

Purtătorul de cuvânt al PCCOCS, Emil Gaitur, a declarat pentru Teleradio-Moldova că alte persoane care cooperează cu ancheta sunt cercetate în libertate.

Luni dimineață, 22 septembrie, autoritățile au desfășurat o operațiune de amploare pe întreg teritoriul țării: peste 250 de percheziții, vizând 111 persoane (inclusiv deținuți), și peste 70 de rețineri pentru 72 de ore.

Dosarul penal, deschis în iulie curent, vizează pregătirea de dezordini și destabilizări coordonate din exterior pentru perturbarea scrutinului din 28 septembrie.

Anchetatorii susțin că unele persoane vizate au participat la instruiri în Serbia, unde ar fi fost antrenate în tactici de violență stradală de către instructori străini afiliați serviciilor secrete ruse. Directorul SIS, Alexandru Musteața, a afirmat că a fost confirmată implicarea directă a serviciilor speciale ruse.

În urma perchezițiilor au fost ridicate telefoane mobile, cartele SIM, carduri bancare (din țară și din străinătate), pașapoarte, arme și muniții, echipamente de camuflaj, sume importante de bani, precum și corturi presupus pregătite pentru eventuale acțiuni de stradă.

Judecătorul de instrucție va decide asupra demersurilor de arest preventiv. Între timp, investigațiile continuă pentru identificarea tuturor persoanelor implicate, fluxurilor de finanțare și conexiunilor operaționale cu entități din afara țării. Autoritățile au anunțat măsuri sporite de ordine publică în contextul apropiatelor alegeri.