Donald Trump sugerează un posibil „schimb de teritorii” între Ucraina și Rusia. Întâlnirea cu Vladimir Putin va avea loc pe 15 august în Alaska

09/08/2025 -14:04
Imagine

Președintele SUA, Donald Trump, a menționat vineri posibilitatea unui „schimb de teritorii” între Ucraina și Rusia, ca parte a unui viitor acord de pace între cele două țări aflate în conflict, relatează AFP. Declarația a fost făcută la Casa Albă, însă liderul american nu a oferit detalii privind progresele înregistrate în negocieri sau asupra modului în care ar putea arăta acest acord.

„Vor exista schimburi de teritorii în beneficiul fiecăreia, dar vom vorbi despre aceasta mai târziu sau mâine”, a declarat Trump, subliniind că situația este „complicată” și că nu există soluții simple: „Vorbim despre un teritoriu afectat de lupte de peste trei ani și jumătate (...) vom recupera o parte din el”, a adăugat el, fără a da mai multe detalii.

Tot vineri, președintele american a anunțat pe rețeaua sa Truth Social că „mult așteptata întâlnire” cu omologul său rus, Vladimir Putin, va avea loc pe 15 august, în statul american Alaska (nord-vest), potrivit Agerpres.

Condițiile impuse de Rusia și poziția Ucrainei

Până acum, Rusia a cerut Ucrainei să-i cedeze oficial cele patru regiuni controlate parțial de armata rusă (Donețk, Lugansk, Zaporojie și Herson), precum și peninsula Crimeea anexată în 2014. De asemenea, Moscova solicită ca Ucraina să renunțe la aspirația de aderare la NATO și să-și diminueze capacitățile militare.

Ucraina a respins aceste condiții, considerându-le inacceptabile, și a cerut retragerea completă a trupelor ruse de pe teritoriul său, precum și garanții de securitate din partea Occidentului. Printre acestea se numără continuarea livrărilor de arme și, în lipsa aderării la NATO, desfășurarea unui contingent militar european pe teritoriul ucrainean, propunere față de care Rusia se opune categoric.

VEZI ARTICOLE