Președintele american Donald Trump a declarat miercuri că a urmărit parada militară organizată la Beijing pentru a marca 80 de ani de la înfrângerea Japoniei și sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, potrivit The Guardian. Evenimentul, considerat cea mai mare paradă militară din istoria Chinei, a fost prezidat de liderul chinez Xi Jinping, avându-i alături pe președintele rus Vladimir Putin și liderul nord-coreean Kim Jong Un, într-o demonstrație de forță și solidaritate care a atras atenția întregii lumi.
Getty Images
Trump a descris ceremonia drept „foarte, foarte impresionantă” și a subliniat că a înțeles motivul pentru care liderii celor trei state au dorit să fie văzuți împreună la acest eveniment. „Ei sperau că eu mă voi uita la eveniment și m-am uitat”, a declarat președintele SUA, adăugând că relația sa cu Xi, Putin și Kim este „foarte bună”, dar a lăsat să se înțeleagă că urmează să afle cât de solidă este această relație în următoarele săptămâni, sugerând posibile sancțiuni.
Pe rețeaua sa socială Truth Social, Trump a postat un mesaj sarcastic adresat liderilor prezenți la Beijing: „Vă rog să transmiteți salutările mele călduroase lui Vladimir Putin și Kim Jong Un, în timp ce conspirați împotriva Statelor Unite ale Americii”.
Întrebat dacă ar fi participat la paradă dacă ar fi fost invitat, Trump a răspuns: „Nu ar fi fost locul meu acolo”. El a mai afirmat că SUA nu au primit recunoașterea cuvenită pentru sprijinul acordat Chinei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, menționând sacrificiile făcute de soldații americani: „Mulți americani au murit în lupta Chinei pentru victorie și glorie. Sper că sunt onorați și amintiți pe bună dreptate pentru curajul și sacrificiul lor!”.
Parada din Piața Tiananmen a reunit 24 de lideri, majoritatea din afara Occidentului, și a fost prilejul perfect pentru China de a-și etala cele mai noi tehnologii militare, inclusiv rachete hipersonice și drone subacvatice. Evenimentul a fost interpretat de analiști ca un semnal clar de sfidare la adresa Occidentului.
VEZI ARTICOLE