Donald Trump a impus taxe vamale uriașe, de pe o zi pe alta

10/02/2025 -09:04
Imagine

Statele Unite vor impune de luni taxe vamale de 25% asupra aluminiului şi oţelului care intră în ţară, a anunţat duminică preşedintele american Donald Trump, notează AFP citat de stirileprotv.ro.

"Tot oţelul care soseşte în Statele Unite va avea taxe vamale de 25%", a declarat şeful statului în avionul prezidenţial, potrivit elementelor raportate de reporterii prezenţi la bordul avionului care îl transportă la New Orleans pentru a asista la finala Ligii profesioniste de fotbal american.

Trump a adăugat că acelaşi nivel de tarife se va aplica şi aluminiului.

Liderul de la Casa Albă a mai indicat că va anunţa "marţi sau miercuri" "taxe vamale reciproce", cu scopul de a alinia impozitarea produselor care intră în Statele Unite cu modul în care produsele americane sunt taxate în străinătate.

"Dacă ei ne taxează cu 130% şi noi nu îi taxăm, nu va rămâne aşa", a afirmat Trump.