Doliu pe scena moldovenească: Actorul Valeriu Țurcanu s-a stins din viață

15/09/2025 -10:13
Imagine

Actorul de teatru și film Valeriu Țurcanu s-a stins din viață în seara zilei de 13 septembrie, la vârsta de 75 de ani. Teatrul Național „I. L. Caragiale” a anunțat decesul și a transmis un mesaj de condoleanțe familiei, colegilor și apropiaților.

Născut la 17 mai 1950, în Camenca, Valeriu Țurcanu a fost unul dintre numele emblematice ale scenei moldovenești. A jucat la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Bălți, la Teatrul Republican „Luceafărul” din Chișinău, iar în ultimii ani a evoluat pe scena Teatrului Național „Satiricus Ion Luca Caragiale”. „Deplângem dispariția acestui mare artist și exprimăm profunda noastră durere, alături de sincere condoleanțe pentru familie, colegi și toți cei apropiați. Moartea lui Valeriu Țurcanu lasă un gol imens în viața teatrală a Republicii Moldova. Istoria teatrului și toți cei care l-au cunoscut îi vor păstra mereu vie amintirea”, a transmis instituția.

De-a lungul carierei, Țurcanu a dat viață unor personaje memorabile, remarcându-se prin profunzimea și autenticitatea interpretărilor. Printre spectacolele în care a strălucit se numără „Maestrul și Margareta”, „S.R.L. Moldovanul”, „Caligula”, „Maimuța în baie”, „Cerere în căsătorie” și multe altele, devenind o referință pentru generații de spectatori și colegi de breaslă.

Programul funeraliilor: Sicriul cu trupul neînsuflețit al actorului va fi depus miercuri, 17 septembrie, de la ora 09:30, la Teatrul Național „Satiricus Ion Luca Caragiale”, pe strada Mihai Eminescu nr. 55, Chișinău. Cei care doresc să își ia rămas-bun sunt așteptați la teatru începând cu această oră. Între 10:00 și 11:00 va avea loc mitingul de doliu, după care Valeriu Țurcanu va fi condus pe ultimul drum și înmormântat la Cimitirul „Sfântul Lazăr”, strada Doina nr. 189.

Comunitatea artistică și publicul își omagiază, astfel, unul dintre cei mai îndrăgiți actori ai scenei naționale, a cărui amprentă rămâne puternic întipărită în memoria culturală a Republicii Moldova. Condoleanțe familiei îndoliate.