Doina Gherman: Progresul real vine din aplicarea legilor, nu din votarea lor pe bandă rulantă

11/12/2025 -11:33
Imagine

Vicepreședinta Parlamentului, Doina Gherman, susține că Republica Moldova ar trebui să încetinească ritmul adoptării de noi legi privind protecția victimelor violenței și să se concentreze pe aplicarea corectă a celor deja existente. Într-un interviu pentru IPN, oficiala a subliniat că instituțiile responsabile nu reușesc să țină pasul cu volumul modificărilor legislative, fiind nevoie de o pauză pentru monitorizare și implementare coerentă.

„Cred că ar fi bine să luăm o pauză, să ne oprim și să începem să monitorizăm și să facem enforcement în aplicarea acestor legi”, a declarat Doina Gherman.

Ea a menționat că, în ultimii ani, Moldova a făcut progrese majore în materie de legislație pentru protecția femeilor și combaterea violenței, cadrul normativ fiind acum aliniat standardelor europene, mai ales după ratificarea Convenției de la Istanbul în 2021.

Printre modificările recente se numără incriminarea violenței digitale și a persecuției, extinderea perioadei ordinelor de protecție, precum și introducerea noțiunii de „femicid” în Codul Penal. Doina Gherman a subliniat însă că votarea legilor nu este suficientă dacă instituțiile nu le aplică eficient.