Doi polițiști, agresați de Sf.Vasile în nordul țării

16/01/2024 -08:09
Imagine

Doi polițiști au fost ultragiați în timpul serviciului. Incidentele au avut loc pe parcursul zilei de Duminică, 14 Ianuarie, în orașele Rîșcani și Glodeni din Nordul R.Moldova, scrie pulsmedia.md.

Primul caz a fost înregistrat în jurul orei 16:15, pe strada Mihai Eminescu, din orașul Rîșcani. Un angajat al IP Rîțcani, în timp ce documenta o contravenție, a fost agresat de un bărbat în vârstă de 41 de ani, care se afla în stare de ebrietate.

În urma incidentului, polițistul s-a ales cu uniforma deteriorată, iar agresorul a fost escortat la Ip Rîșcani pentru a fi documentat.

Cel de-al doilea caz a avut loc aproape de miezul nopți, pe strada Mihai Eminescu, din orașul Glodeni, în barul „La Grătar”. Angajatul IP Glodeni documenta o contravenție când unul dintre cei care se distrau în local, un tânăr de 22 de ani, l-ar fi înjurat ca la ușa cortului, dar și l-a luat la îmbrâncit.

Individul i-a deteriorat uniforma polițistului și a dat bir cu fugiții de la fața locului, însă din nefericire pentru el, la scurt timp a fost reținut de către colegii polițistului ultragiat.

Ambele cazuri sunt documentate de către procurori în cadrul a două procese penale.