Doi moldoveni, în vârstă de 44 și 57 ani, au fost reținuți de oamenii legii. Aceștia coordonau activități ilegale de migrație transfrontalieră, contra sumei de 3500 de dolari per persoană.
Potrivit Poliției de Frontieră, la data de 2 aprilie 2024, într-o operațiune coordonată de către ofițerii de investigații și organul de urmărire penală al Direcției regionale Vest, în colaborare cu Direcția regională Nord și Inspectoratul de Poliție Briceni, a fost destructurată o grupare specializată în migrația ilegală a cetățenilor ucraineni.
În urma probatoriului acumulat au fost identificați ca organizatori doi cetățeni moldoveni. Unul dintre ei se afla în vizorul oamenilor legii anterior. Moldovenii coordonau activități ilegale de migrație transfrontalieră, pentru a obține un profit financiar în valoare de 3500 de dolari per persoană.
În urma investigațiilor începute din luna octombrie 2023, a fost dispusă efectuarea perchezițiilor la domiciliile persoanelor bănuite. În cadrul acțiunilor procesuale au fost confiscate dovezi relevante, printre care un autovehicul folosit la transportarea migranților și dispozitive de comunicație mobilă.
În prezent, investigațiile pe acest caz continuă, în vederea stabilirii tuturor figuranților și circumstanțelor. Odată cu reținerea celor doi moldoveni pentru 72 de ore, urmează ca Procuratura Ungheni să examineze probatoriul acumulat în privința bănuiților, ca să determine necesitatea aplicării arestului preventiv, timp în care aceștia beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.