Dispariția și tragedia Carolinei, studenta de 20 de ani de la Colegiul de Medicină din Cahul

02/10/2025 -14:17
Imagine

Dispariția Carolinei Volcova, o studentă în vârstă de 20 de ani de la Colegiul de Medicină din Cahul, a pus pe jar autoritățile și comunitatea locală. Familia, colegii și zeci de voluntari s-au mobilizat pentru căutări intense, după ce tânăra a fost văzută ultima dată pe 25 septembrie părăsind colegiul, în jurul prânzului.

Imaginile surprinse de camerele de supraveghere din incinta colegiului arată că Carolina era vizibil agitată înainte de a dispărea fără urmă. Era îmbrăcată în pantaloni albaștri, bluză gri, jachetă neagră și ținea un halat alb pe brațe, se povestește în cadrul emisiunii „Life Moldova”.

Primele semne ale dispariției au fost observate de colegele de grupă, iar iubitul ei a încercat să o contacteze fără succes. Părinții au aflat despre lipsa fetei în jurul orei 18:00 și au anunțat imediat Poliția.

După două zile de căutări, trupul neînsuflețit al Carolinei a fost găsit la marginea unei păduri, la aproximativ un kilometru de colegiu.

Carolina provenea dintr-o familie numeroasă, fiind cea mai mare dintre cei șapte frați. Visul ei era să devină medic, iar părinții au făcut eforturi mari pentru a o susține în studii. Era o elevă sârguincioasă și perfecționistă, iar o restanță la un obiect și o ceartă cu profesoara în ziua dispariției au fost considerate posibile motive care au dus la tragedie.

În ziua respectivă, după ce a fost certată pentru pregătirea insuficientă, Carolina a mers la cămin, a anunțat o colegă că i-a rupt cearșeafurile, iar apoi a lăsat halatul medical în mașina sa înainte de a dispărea.

Deși apropiații susțin că gestul fetei ar fi fost cauzat de conflictul cu profesoara, aceasta din urmă neagă acuzațiile și afirmă că tânăra era deja ciudată și absentă în timpul orelor.

Iubitul și cunoscuții Carolinei afirmă că nu au observat schimbări în comportamentul ei și că tânăra avea planuri mari de viitor, inclusiv să lucreze la punctul medical din satul natal după terminarea colegiului.

Tragedia a zguduit comunitatea și a ridicat semne de întrebare privind sprijinul acordat tinerilor în situații de stres și dificultăți emoționale. Ancheta continuă pentru a stabili toate circumstanțele cazului.

https://youtu.be/1kbpKsaj4K0?si=gwlJsL0dnvvVbiBV