Discuții la Parlament cu Roberta Metsola: A fost reconfirmată solidaritatea statelor și instituțiilor europene față de Republica Moldova

21/05/2023 -19:20
Imagine

Agenda europeană a Republicii Moldova și realizarea reformelor pro-europene, au fost discutate, astăzi, 21 mai, de prim-ministrul Dorin Recean și președintele parlamentului, Igor Grosu, cu președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, în cadrul unei întrevederi găzduite la Parlamentul Republicii Moldova. 

Potrivit unui comunicat emis de Executiv, Recean a salutat decizia oficialului european de a se alătura Adunării „Moldova europeană” și de a transmite susținerea plenară a Parlamentului European pentru alinierea cât mai curândă a țării noastre la blocul comunitar.

„Trăim astăzi un moment istoric și vă mulțumim că ați ales să fiți parte din el. Suntem recunoscători instituțiilor europene pentru sprijinirea inițiativelor ce vizează fortificarea securității, dezvoltarea infrastructurii, consolidarea independenței noastre energetice și îmbunătățirea condițiilor de trai în Republica Moldova. Cetățenii noștri merită un viitor european și o viață mai bună”, a spus prim-ministrul Dorin Recean, potrivit comunicatului emis de Guvern.

La rândul său, președinta Parlamentului European a reconfirmat solidaritatea statelor și a instituțiilor europene în parcursul european pe care s-a angajat țara noastră, subliniind faptul că locul Republicii Moldova este în Uniunea Europeană.

În Piața Marii Adunări Naționale (PMAN) s-a desfășurat astăzi Adunarea Națională „Moldova Europeană”.  La eveniment au ținut discursuri președinta Maia Sandu, președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, dar și mai mulți oameni de cultură.