Începând cu 1 ianuarie 2026, procedura de stabilire și plată a taxei pentru salubritate va fi modificată, oferind autorităților publice locale mai multă flexibilitate în alegerea contribuabililor. Astfel, administrațiile locale vor putea decide dacă taxa va fi achitată de persoanele fizice declarate la domiciliu sau de proprietarii bunurilor imobile, transmite moldova1.md.
Potrivit Stelei Condorachi, inspector principal la Serviciul Fiscal de Stat, fiecare autoritate locală va alege o singură categorie de contribuabili: fie locatarii, fie proprietarii locuințelor. În cazul bunurilor aflate în proprietate comună, autoritățile vor stabili suplimentar cine va fi responsabil de plată.
Baza de calcul a taxei va depinde fie de numărul persoanelor înregistrate la domiciliu la 1 martie a anului curent, fie de numărul bunurilor imobile locative deținute. Termenul limită de achitare va putea fi stabilit până la 25 septembrie, iar avizele de plată vor fi expediate cu cel puțin 15 zile înainte de scadență.
Plata taxei se va putea face la primărie sau online, pe platformele mpay.gov.md (cu aviz) și sfs.md (fără aviz).
Taxa pentru salubritate, anulată în Chișinău pentru 2025
În municipiul Chișinău, taxa anuală de 120 de lei a fost suspendată pentru anul 2025, după dispute între Primărie și Consiliul Municipal Chișinău (CMC). Controversele au început încă din 2021, la introducerea taxei, iar un raport al CNA din 2024 a semnalat lipsă de transparență în gestionarea fondurilor.
Deși în ianuarie 2025 CMC a votat eliminarea taxei, Primăria a contestat decizia, invocând nereguli procedurale. Situația a fost clarificată abia pe 16 octombrie, când CMC a votat suspendarea colectării taxei pentru 2025, invocând erori tehnice care ar fi determinat o dublă plată – pentru anii 2024 și 2025.
Anterior, taxa era colectată retroactiv, astfel încât în 2025 locuitorii au achitat pentru anul 2024. O modificare a Codului Fiscal a impus însă colectarea taxei pentru anul în curs, ceea ce ar fi dus la dublă impunere. Pentru a evita această situație, CMC a decis suspendarea taxei pentru 2025.
Sursa foto: Moldova1