Misiunea Socială „Diaconia” a dat startul campaniei de Crăciun „În brațele mamei”, o inițiativă care oferă sprijin material și emoțional mamelor rămase singure cu pruncii lor, în pragul sărbătorilor de iarnă.
Evenimentul de lansare a avut loc în ajunul Sfântului Nicolae, în curtea Centrului Maternal, unde mamele, donatorii și echipa Diaconiei au împodobit bradul, au aprins luminițele și au împărțit daruri, într-o atmosferă caldă și plină de speranță.
„67 dintre cele 226 de mame pe care le-am asistat sunt orfane sau nu au avut un model de familie. Pe lângă susținerea atașamentului față de copil, ne propunem să le oferim căldura unei familii care le-a lipsit în copilărie”, a declarat Mihaela Belei, coordonatoarea Centrului Maternal.
Campania invită comunitatea să se implice prin mai multe modalități:
- Participarea la Șezătoarea de Crăciun „Unde binele se adună”;
- Donații financiare: 4.000 lei acoperă o zi de asistență pentru toate cuplurile mamă–copil; 500 lei pentru o singură mamă și copilul ei;
- Acțiuni corporative: Secret Santa, licitații, felicitări personalizate;
- Donații constante, prin statutul de patron al proiectelor.
„Oamenii de acasă și din diasporă se mobilizează an de an. Comunitățile din Atena, Ravenna și Paris organizează evenimente proprii de colectare. Implicarea lor arată că mamele primesc nu doar ajutor, ci și încrederea că nu sunt singure”, a subliniat Daniela Grejdeanu, coordonatoare comunicare.
Centrul Maternal „În brațele mamei”, activ din 2011, a oferit sprijin pentru 226 de mame aflate în dificultate, ajutându-le să-și păstreze copiii alături și să-și construiască un viitor mai sigur.