Noi detalii în cazul tragediei de la Căușeni, unde o femeie și un bărbat au fost găsiți morți într-o mașină blocată în zăpadă. Sora bărbatului susține că a sunat la 112 și a cerut ajutor. Reprezentanții serviciului 112 au confirmat pentru NewsMaker că au primit apelul și au declarat că au transmis informația către serviciile de urgență responsabile, scrie newsmaker.md.
Pe 27 noiembrie, reprezentanții Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) au declarat pentru NM că în dimineața zilei două persoane au fost găsite fără suflare într-un automobil blocat în nămeți în proximitatea localității Coșcalia, raionul Căușeni. Potrivit IGSU, apelul la Serviciul 112 a survenit la ora 08:30. „Ajunși la destinație aceștia (salvatorii – n. r.) au stabilit că în mașina înzăpezită se află două persoane fără semne de viață”, au precizat reprezentanții Inspectoratului, adăugând că în continuare „cazul este cercetat de organele de drept pentru stabilirea tuturor circumstanțelor”.
Presa locală a scris că victimele sunt o femeie și un bărbat, care formau un cuplu.
Sora bărbatului decedat în nămeți a declarat pentru Publika că a sunat la 112 și a solicitat ajutor. „Ei au zis că trimit salvatorii, dar eu am înțeles că nu a fost nici un salvator”, a comunicat femeia.
Ana Carpovici, specialist în relaţii publice Serviciul 112, a confirmat pentru NewsMaker că apelul parvenit a fost înregistrat pe 26 noiembrie și că a transmis informația către serviciile de urgență responsabile.
„Serviciul 112 a recepționat apelul în jurul orei 15 și informația a fost transmisă, conform solicitării apelantului, către ambulanță și către SA Drumuri. Ulterior a fost expediată și către pompieri”, a comunicat reprezentanta serviciului.
UPDATE: Solicitați pentru o reacție cu privire la declarațiile serviciului 112, reprezentanții IGSU au declarat: „Cazul este cercetat de organele de drept”.