Deducerea dobânzii la creditul imobiliar: Cum poți reduce venitul impozabil dacă ai cumpărat prima locuință

15/12/2025 -23:18
Imagine

Persoanele care au accesat împrumuturi bancare pentru procurarea primei locuințe și care nu sunt beneficiare ale unor programe de stat, precum „Prima Casă”, pot beneficia de deducerea dobânzii la creditul imobiliar, reducând astfel venitul impozabil, informează deputata Victoria Belous, fostă ministă a finanțelor, transmite IPN.

Limita deducerii și condiții

Pentru anul 2025, suma maximă care poate fi dedusă este de 16.100 de lei. În cazul unei locuințe deținută în proprietate comună, dreptul la deducere revine fiecărui beneficiar al creditului, proporțional cu cota-parte, însă suma totală permisă pentru ambii soți nu poate depăși 16.100 de lei.

Ce documente sunt necesare

Pentru a solicita deducerea, persoanele trebuie să prezinte la Serviciul Fiscal de Stat următoarele documente:

  • Declarația privind venitul pentru anul 2025
  • Contractul de credit imobiliar
  • Extrasul de cont bancar care confirmă suma dobânzii achitate pentru împrumutul accesat

Această facilitate fiscală vine în sprijinul celor care își doresc să-și reducă povara fiscală la achiziția primei locuințe, în afara programului „Prima Casă”.