Declarațiile lui Putin la întâlnirea cu presă internațională: „Nu noi am început acțiunile militare, ci încercăm să le terminăm.”

19/06/2025 -14:30
Imagine

În cadrul Forumului Economic Internațional de la Sankt Petersburg, președintele Rusiei, Vladimir Putin, s-a întâlnit cujurnaliștii din presa internaționă. El a discutat despre conflictul din Ucraina, situația din Orientul Mijlociu și relațiile cu președinte american Donald Trump, transmite Kommersant.ru

Cele mai importante teze din comunicarea lui Putin:

Despre conflictul din Ucraina:

  • Nu este suficient să se reglementeze acum conflictul din Ucraina, ci trebuie găsită o soluție de durată.
  • DNR și LNR aveau dreptul să se separe de Ucraina și, după „precedentul Kosovo”, nu erau obligate să ceară părerea Kievului.
  • Dacă statul ucrainean are încredere ca cineva să negocieze, fie și Zelenski, nicio problemă — întrebarea nu e cine negociază, ci cine va semna documentul?
  • Punct. Semnătura trebuie să aparțină unei autorități legitime, altfel, știți cum e, vine următorul și aruncă totul la gunoi.
  • Situația pentru Kiev se va înrăutăți.
  • Noi am primit 57 (corpurile ale soldaților ruși), dar am returnat deja șase mii de trupuri ale soldaților ucraineni. Suntem gata să mai predăm în jur de trei mii.
  • Grupurile noastre de negociere sunt în contact și, în principiu, au convenit să se întâlnească după 22 iunie.
  • Noi considerăm că nu am început acțiunile militare în Ucraina, ci încercăm să le încheiem.
  • Conducerea ucraineană a început războiul pe propriul teritoriu, folosind tehnică grea și aviație — dar despre asta nimeni nu vrea să-și amintească astăzi.
  • Nu vom permite ca în Ucraina să existe forțe armate care să amenințe Rusia și poporul rus.
  • Forțele Armate ale Federației Ruse au un avantaj strategic pe toate direcțiile, avansând de-a lungul întregii linii de contact.
  • Pierderile Ucrainei pe câmpul de luptă depășesc capacitatea de mobilizare a țării.
  • Rusia dorește să încheie conflictul din Ucraina cât mai curând posibil — de preferat, pe cale pașnică.

Despre conflictul din Orientul Mijlociu:

  • Uzinele subterane din Iran există și nu li s-a întâmplat nimic.
  • Ar fi corect ca toți participanții la conflictul iraniano-israelian să ajungă la un acord ținând cont de interesele tuturor părților.
  • Acordul trebuie să recunoască dreptul Iranului la utilizarea pașnică a energiei nucleare, nu doar în domeniul energetic, și dreptul Israelului la securitate necondiționată.
  • Decizia aparține, desigur, conducerii politice a tuturor acestor țări, în primul rând Iranului și Israelului.
  • „Nici măcar nu doresc să discut o astfel de posibilitate” — a răspuns Putin la întrebarea despre o eventuală asasinare a liderului spiritual al Iranului.
  • Iranul nu a solicitat Rusiei asistență militară.
  • În acordul de parteneriat strategic dintre Rusia și Iran nu există prevederi legate de domeniul apărării.
  • Rusia a propus Iranului proiecte pentru crearea unui sistem de apărare antiaeriană, însă Teheranul nu a manifestat interes deosebit.

Despre NATO:

  • Noi nu considerăm că vreo formă de reînarmare a NATO reprezintă o amenințare la adresa securității Federației Ruse.
  • Criza nu a început pentru că Rusia a acționat din poziția forței, ci pentru că din poziția forței au început să acționeze cei pe care până de curând îi numeam parteneri.
  • Voi scrieți reguli pentru alții, dar nici nu intenționați să le respectați — cine ar putea trăi după asemenea reguli?
  • Doamna Nuland a spus direct: „Am cheltuit 5 miliarde de dolari. Și ce, acum să plecăm de acolo? Nici vorbă.” Au cheltuit 5 miliarde pe o lovitură de stat. Ce revelație! Bun venit la realitate!
  • Legenda că Rusia intenționează să atace Europa sau țările NATO este o minciună colosală în care se încearcă să fie făcută să creadă populația din Europa de Vest.
  • Țările NATO cheltuie anual 1,4 trilioane de dolari pentru înarmare — mai mult decât toate celelalte țări din lume la un loc, inclusiv Rusia și China.
  • Dacă țările NATO vor să-și crească și mai mult bugetele militare, este problema lor. Dar asta nu va aduce beneficii nimănui.

Despre rolul Germaniei în conflict:

  • Noi nu considerăm Germania un stat neutru, ci o parte care sprijină Ucraina — chiar un complice la acțiunile de luptă.
  • O eventuală livrare de rachete Taurus către Ucraina nu va influența cursul operațiunii militare speciale, dar va deteriora relațiile dintre Germania și Rusia.
  • Militarii ucraineni nu pot opera rachetele Taurus — este imposibilă utilizarea lor fără ofițeri germani.
  • Tancuri germane s-au aflat în regiunea Kursk, pe care Germania o recunoaște ca parte a Federației Ruse.

Despre relațiile cu SUA și Donald Trump:

  • Trump a spus: „Putin nu vine pentru că nu vin nici eu. Ce să caute acolo fără mine?”. Și are dreptate. În acest sens, are perfectă dreptate.
  • Dacă Trump ar fi fost președinte, poate că nici nu ar fi existat conflictul din Ucraina.
  • O întâlnire cu Trump ar fi utilă, dar trebuie să fie pregătită.
  • Trump este un om de afaceri, și asta este un mare avantaj: „el calculează totul” — inclusiv în ceea ce privește pașii față de Rusia.
  • Schimburile comerciale dintre Rusia și SUA au crescut anul trecut, în timp ce cu Europa au scăzut.

Alte declarații:

  • Există toate motivele să credem că comerțul mondial va încetini.
  • Noi susținem o ordine mondială echitabilă, în care regulile Organizației Mondiale a Comerțului să fie respectate și să nu fie modificate în funcție de conjunctura politică de la o lună la alta.
  • Ne opunem tuturor formelor de războaie comerciale, restricții și altele asemenea.
  • Nepoata mea, care are o educatoare din Beijing, vorbește fluent limba chineză.
  • Doar proiectele și investițiile planificate cu China însumează 200 de miliarde de dolari.
  • Rusia și China vor desfășura anul acesta exerciții militare comune.
  • Lumea se schimbă fundamental, în mod radical. Și nu este vorba doar de creșterea populației — ci de faptul că toate țările în curs de dezvoltare și economiile lor se transformă într-un ritm destul de rapid.
  • Kazahstanul este, fără îndoială, una dintre cele mai apropiate țări pentru noi, este aliatul nostru.
  • Cine dintre voi este fără păcat, să arunce primul cu piatra în mine. Hai să încheiem aici.”