Decizie radicală în România după ce gimnastele românce au fost umilite la Jocurile Olimpice

06/08/2024 -14:38
Imagine

Gimnastele românce Sabrina Voinea și Ana Bărbosu au trăit una dintre cele mai mari nedreptăți din istoria gimnasticii la Jocurile Olimpice de la Paris. Cele două sportive au fost deposedate pe rând de medalia olimpică de bronz, scrie sport.ro.

Prima a primit o depunctare pentru o greșeală inexistentă, iar a doua a pierdut medalia de bronz după ce arbitrele au acceptat o contestație din partea americancei Jordan Chiles pe care nimeni nu poate să o explice.

În acest context, premierul Marcel Ciolacu a anunțat că nu va participa, în semn de protest, la ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice. În plus, acesta a mai susținut că cele două sportive vor fi premiate la revenirea în țară ca și cum ar fi obținut medalia de bronz de care au fost deposedate pe nedrept.

Preşedintele Federaţiei Române de Gimnastică cere şefului federaţiei internaţionale Morinari Watanabe prezentarea analizei detaliate şi justificarea notelor la dificultate si execuţie obţinute de Sabrina Maneca Voinea în finala de la sol.

Potrivit FRG, Sabrina a fost penalizată cu o zecime pentru o ipotetică ieşire din covor, care poate fi dovedită că a fost eroare de arbitraj.

În acelaşi timp, președintele FRG, Carmencita Constantin, a solicitat ca în spiritul transparenţei să se facă publice analiza detaliată şi justificare pentru cele 9 gimnaste participante în finala de la sol, pentru a putea oferi un răspuns oficial gimnastelor, comunităţii gimnasticii din România, autorităţilor guvernamentale şi de stat, media naţională şi internaţională.