Noile reglementări vor intra în vigoare pe 1 mai 2018 și vor avea drept efect simplificarea în continuare a plăților /transferurilor în cadrul operațiunilor valutare, în special a celor care se efectuează cu utilizarea dispozitivelor de comunicație electronică, digitale sau informatice.
Noul cadru normativ prevede că persoanele fizice și juridice vor putea efectua fără prezentarea documentelor justificative anumite plăți /transferuri fără numerar în sumă ce nu depășește 10 mii de euro.De asemenea, persoanele fizice vor avea dreptul să efectueze fără prezentarea documentelor justificative anumite operațiuni în numerar în sumă de până la 10 mii de euro, iar persoanele juridice – în sumă de până la 5000 de euro.Potrivit BNM, simplificarea regulilor de efectuare a plăților /transferurilor în cadrul operațiunilor valutare nu exonerează nerezidenții și rezidenții, inclusiv prestatorii SPR, de respectarea legislației Republicii Moldova în domeniul prevenirii și combaterii spălării banilor și finanțării terorismului.sursa: www.sputnik.md