De ce PAS pierde din rating? Cum răspunde Igor Grosu

22/06/2022 -08:44
Imagine

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, recunoaște că Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) este în scădere în sondaje, însă consideră că scăderea încrederii cetățenilor în partid este „un lucru firesc”. Invitat în cadrul emisiunii „Freedom” de la TV8, spicherul a declarat că, în opinia sa, cea mai mare greșeală a politicienilor este să creadă în rating.

„Noi acum ar trebui să alegem între rating și a face ceea ce ne-am promis. Noi înțelegem că timpul pe care îl avem la dispoziție nu este limitat de aceea noi trebuie să livrăm și o să livrăm...

Rating-ul este important, dar mai important este să folosești timpul pe care-l ai la dispoziție pentru a realiza ceea ce ți-ai promis. Ce mai mare greșeală a politicienilor este că în primii ani de mandat se gândesc la rating. El este important, dar în primii ani trebuie să dai bătaie”, a declarat Igor Grosu, transmite tv8.md.

Totodată, acesta susține că indiferent de faptul că PAS este în scădere în sondaje, acest lucru nu împiedică guvernarea să întreprindă măsurile necesare în momentele de criză.

https://youtu.be/nSk8j1Ah3dQ