La peste patru ani de la prăbușirea zborului MU5735, noi date citate de CNN sugerează că tragedia ar fi putut fi provocată intenționat din cabina de pilotaj. Accidentul s-a produs în martie 2022, în regiunea Guangxi, iar avionul Boeing 737-800 s-a prăbușit în timpul cursei Kunming–Guangzhou, toate cele 132 de persoane aflate la bord pierzându-și viața.
Potrivit informațiilor publicate de National Transportation Safety Board (NTSB), ca urmare a unei solicitări oficiale, întrerupătoarele de combustibil ale ambelor motoare ar fi fost mutate simultan din poziția „funcționare” în poziția „oprire”, în timp ce aeronava zbura la aproximativ 8.800 de metri altitudine, înainte de a intra într-o coborâre bruscă. Experți în siguranță aeriană citați de sursă afirmă că aceste comenzi nu pot fi activate accidental și ar necesita o acțiune deliberată din partea unei persoane aflate în cockpit.
Analiza datelor arată, de asemenea, că nu ar fi existat încercări de reluare a alimentării cu combustibil sau de repornire a motoarelor după oprirea acestora, un element care, potrivit specialiștilor, ar întări ipoteza unei acțiuni intenționate. Până în prezent, Administrația Aviației Civile din China (CAAC) nu a publicat un raport final privind cauzele accidentului.
În rapoartele preliminare, autoritățile chineze au declarat că nu au fost identificate probleme tehnice, condiții meteo nefavorabile sau erori evidente ale echipajului înainte de prăbușire și au respins anterior ipoteza unui act deliberat. Lipsa unor concluzii oficiale clare, coroborată cu noile date apărute, menține cazul printre cele mai controversate din aviația recentă, iar rezultatele finale ale investigației sunt în continuare așteptate.