Danemarca vrea să elimine toate restricțiile până la sfârșitul lunii ianuarie: "Epidemia va atinge în curând punctul ei maximal"

26/01/2022 -15:34
Imagine

Danemarca intenţionează să elimine toate restricţiile anti-COVID-19 de la 1 februarie, în pofida unui număr record de infectări noi, a anunţat Guvernul de la Copenhaga într-o scrisoare adresată miercuri Parlamentului ţării.

Decizia a fost luată de autorităţile daneze la câteva zile după ce anunţuri similare au fost făcute săptămâna trecută de Marea Britanie, Irlanda şi Olanda, în ciuda numerelor mari de infectări cu Omicron înregistrate în Europa, relatează Reiters citată de observatornews.ro.

”Doresc ca includerea COVID-19 în categoria bolilor ameninţătoare pentru societate să fie suprimată începând de la 1 februarie 2022", a declarat ministrul danez al Sănătăţii, Magnus Heunicke, fapt care ar duce la anularea tuturor restricţiilor naţionale aflate în prezent în vigoare, precum purtarea măştii sanitare şi închiderea mai devreme a barurilor şi a restaurantelor.

Guvernul danez doreşte să menţină doar pentru încă patru săptămâni anumite restricţii privind pătrunderea pe teritoriul ţării, precum obligativitatea realizării de teste anti-COVID-19 şi plasarea în carantină, în funcţie de ţara de provenienţă.

Danemarca

a relaxat deja restricţiile în urmă cu două săptămâni, după un lockdown de o lună, permiţând redeschiderea cinematografelor şi a sălilor de concerte, însă anumite reglementări sunt încă în vigoare, precum orare limitate de funcţionare pentru restaurante şi purtarea obligatorie a măştii sanitare, reaminteşte Reuters.

În scrisoarea adresată Parlamentului de la Copenhaga, ministrul Magnus Heunicke afirmă că Guvernul din care face parte intenţionează să urmeze recomandările formulate marţi de un comitet de experţi, care s-au pronunţat în favoarea anulării tuturor restricţiilor interne la 1 februarie.