Ministrul Educației, Dan Perciun, afirmă că mandatul suplimentar consecutiv acordat rectorilor universităților care absorb alte instituții va fi ultimul, iar decizia de acordare a acestuia va aparține Senatului în componență extinsă, format din reprezentanți ai tuturor instituțiilor implicate.
Dan Perciun a explicat că modificările propuse la Codul Educației sunt necesare pentru a asigura continuitatea procesului de comasare a instituțiilor de învățământ superior, unele comunități universitare ajungând să își dubleze numărul de studenți și profesori prin absorbții.
Ministrul a subliniat că Senatul extins, care include reprezentanți ai instituțiilor absorbite, va decide dacă rectorul care gestionează procesul poate primi un al treilea mandat, considerat ultimul.
„Decizia de a acorda acest privilegiu aparține Senatului și este crucială pentru instituțiile care au fuzionat. Atacurile politice la adresa unor rectori dinamici sunt descalificante”, a transmis Perciun.
El a adăugat că Universitatea Tehnică a Moldovei a cunoscut o modernizare fără precedent în ultimul deceniu și rămâne un pilon important al economiei naționale, continuând integrarea Universității Agrare, proces adesea contestat.
În mediul academic se discută despre o posibilă absorbție a Universității de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul de către UTM, chiar dacă universitatea din Cahul și-a ales recent un rector. Această fuziune ar putea permite rectorului UTM, Viorel Bostan, să candideze pentru un al treilea mandat consecutiv. Bostan conduce UTM din 2015, preluând funcția de la tatăl său.
Viorel Bostan a declarat pentru deschide.md că universitatea din Cahul se confruntă cu probleme financiare și de număr redus de studenți. Pe 11 decembrie, împreună cu ministrul Perciun, va merge la Cahul pentru a prezenta viziunea privind fuziunea. El a precizat că universitatea din Cahul nu se va închide și nu își va schimba sediul, ci va deveni un centru universitar în cadrul UTM.
Întrebat dacă intenționează să candideze pentru un al treilea mandat, Bostan a evitat să ofere un răspuns clar.