Curtea de Apel Centru a anulat parțial, pe 9 octombrie, hotărârea Comisiei Electorale Centrale (CEC) din 3 octombrie, prin care Partidul „Democrația Acasă” a fost lipsit de alocații de la bugetul de stat pentru o perioadă de 12 luni, ca sancțiune pentru încălcarea Codului electoral.
Captură video/Vasile Costiuc
Astfel, partidul condus de Vasile Costiuc va primi din nou alocații pentru rezultatele obținute la alegerile parlamentare din 28 septembrie.
„Curtea de Apel Chișinău astăzi a admis parțial acțiunea noastră și a stabilit că sancțiunea este prea gravă pentru acea pretinsă abatere și, respectiv, în partea privind lipsirea de alocații de la bugetul de stat, a fost casată această hotărâre a Comisiei Electorale Centrale”, a explicat avocatul Ion Cobisenco.
Avocatul partidului a anunțat că va contesta decizia la Curtea Supremă de Justiție, susținând că formațiunea a fost sancționată de trei ori pentru aceleași fapte. „Considerăm că am probat în proces că partidul a fost tras la răspundere administrativă de trei ori pentru aceleași fapte. Vom contesta la Curtea Supremă de Justiție și vom vedea rezultatul”, a mai declarat Cobisenco.
Reamintim că, în ședința din 3 octombrie, CEC a sancționat partidul „Democrația Acasă” pentru încălcarea prevederilor privind finanțarea campaniei, agitația electorală și interdicția de a primi sprijin din partea persoanelor străine. Pe 5 octombrie, CEC a dispus din nou sancțiunea de lipsire a partidului de alocații bugetare pentru încă 12 luni.