Cu profund regret, conducerea și întregul efectiv al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) transmit sincere condoleanțe familiei, rudelor și apropiaților în legătură cu trecerea în neființă a colegului lor, domnul Ceaglei Stanislav Dmitri, angajat civil al instituției.
Domnul Ceaglei Stanislav Dmitri a activat ca șef al Serviciului de salvare pe apă al Î.M. „Asociația de Gospodărire a Spațiilor Verzi” și, din anul 2008, și-a desfășurat activitatea și în cadrul IGSU, în calitate de specialist prin cumul al Secției control al stațiilor de salvare și atestare scafandrieri din Direcția generală prevenție.
Pe parcursul carierei sale, domnul Ceaglei a fost apreciat și respectat de colegi, fiind decorat cu „Diploma Parlamentului Republicii Moldova de gradul III”, „Medalia pentru Vitejie în Situații Excepționale” și cu diplome de onoare ale Ministerului Afacerilor Interne și IGSU.
În aceste momente de grea încercare, colegii din IGSU aduc un ultim omagiu și își exprimă solidaritatea profundă. ”Dumnezeu să-l odihnească în pace și să-l primească întru Împărăția Sa!”