Criză umanitară imensă în Turcia și Siria: un milion de oameni au nevoie de ajutor

13/02/2023 -10:36
Imagine

La o săptămână de la cutremurele care au devastat Turcia și Siria, bilanțul catastrofei a urcat la 34.000 de morți. Sub dărâmături încă mai sunt găsiți oameni în viață, însă tot mai puțini. Operațiunile de căutare vor înceta și, atunci când va începe îndepărtarea clădirilor căzute vom afla, cu adevărat, câți oameni au murit, scrie digi24.ro.

Organizația Mondială a Sănătății a renunțat să mai facă vreo estimare, însă avertizează că numărul victimelor va fi uriaș. În același timp, cele două țări se confruntă cu o imensă criză umanitară. Până la un milion de oameni depind de ajutoarele primite, pentru a supraviețui. Peste 5 milioane ar fi rămas fără case, doar în Siria. Qatar a anunțat că va trimite în zona distrusă de seisme 10.000 de containere, folosite pentru cazarea fanilor, în timpul Campionatului Mondial de fotbal.

Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a promis că va spori ajutorul pentru Turcia afectată de cutremurul de săptămâna trecută. Von der Leyen a vorbit la telefon duminică cu președintele turc Recep Erdogan și i-a spus că CE va da un ajutor suplimentar și va răspunde ultimei solicitări a Turciei cu privire la ajutor pentru cei rămași fără adăpost - în special corturi, pături, calorifere. 

Von der Leyen a transmis „cele mai profunde condoleanțe pentru pierderile catastrofale de vieți omenești și distrugerile cauzate de recentul cutremur”. UE speră să obțină fonduri suplimentare pentru Turcia și Siria în timpul unei acțiuni a donatorilor care va avea loc la Bruxelles în martie.  Într-un comunicat de presă de miercuri, Comisia Europeană a transmis că operațiunea sa în regiunile afectate este una dintre „cele mai mari de căutare și salvare” efectuate vreodată prin Mecanismul său de protecție civilă.  24 de țări, dintre care 21 membre UE, au trimis în Turcia până acum 38 de echipe formate din 1.651 de persoane și 106 câini de căutare și salvare.