Crimă în sectorul Rîșcani: bărbat găsit mort cu o plagă în regiunea gâtului, suspect reținut

15/12/2025 -13:30
Imagine

O descoperire macabră a fost făcută duminică dimineața, în jurul orei 10:00, într-un apartament de pe bulevardul Moscova, sectorul Rîșcani al capitalei. Un bărbat de 49 de ani a fost găsit fără viață, prezentând o plagă provocată cu un cuțit în zona gâtului, scrie PulsMedia.MD.

La fața locului a intervenit un medic legist, care a confirmat cauza decesului. Polițiștii Inspectoratului de Poliție Rîșcani au desfășurat rapid acțiuni operative, reușind să identifice și să rețină un suspect, un bărbat de 55 de ani care se afla în ospeție la victimă.

Potrivit informațiilor preliminare, cei doi ar fi consumat alcool, iar între aceștia a izbucnit un conflict care a degenerat în tragedie, suspectul fiind bănuit că și-a ucis gazda.

Suspectul a fost reținut pentru 72 de ore, iar pe numele său a fost pornită o cauză penală. Ancheta continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.