Creştinii ortodocși care sărbătoresc Naşterea Domnului pe stil nou au mers astăzi la biserică. Lăcașurile sfinte au devenit neîncăpătoare

25/12/2023 -11:21
Imagine

Mai mulţi creştini ortodocși sărbătoresc astăzi Naşterea Domnului pe stil nou. Sărbătoarea Crăciunului marchează naşterea de acum circa două mii de ani a lui Hristos.

Astăzi, Crăciunul pe stil nou este sărbătorit de credincioşii care se conduc de calendarul gregorian. Crăciunul pe stil vechi va fi sărbătorit pe 7 ianuarie, transmite tv8.md.

În această dimineață, mai mulți creștini au mers la Biserica „Sfânta Teodora de la Sihla” din Capitală, care este neîncăpătoare.

În Republica Moldova, una dintre cele mai vechi tradiţii de Crăciun este păstrarea luminii. Sărbătoarea Naşterii Domnului este strâns legată de solstiţiul de iarnă, cea mai scurtă zi din an. Deşi acest obicei mai este păstrat de foarte puţini locuitori, în unele sate, oamenii încă mai trudesc pentru păstrarea luminii.

Unul din obiceiurile principale ale Crăciunului este colindatul. În mod tradițional, obiceiul colindatului în Moldova este practicat numai de către băieți, flăcăi, care colindă în ziua de Crăciun. Prin obiceiul copiilor de a merge cu colindul și cu Steaua, se vestește Nașterea Mântuitorului. De asemenea, o veche tradiție este „mersul cu icoana”, un fel de colindat care se face de către preoții satului cu icoana Nașterii Domnului, binecuvântându-se casele, gospodăriile și creștinii. Colindele de iarnă sunt texte rituale cântate, închinate Crăciunului și Anului Nou.