Dezbaterile privind bugetul de stat pentru anul 2026 au generat critici dure din partea opoziției, sindicatelor și administrației locale. Deputatul blocului Alternativa, Ion Chicu, liderul PDCM și fost premier, a atras atenția asupra creșterii cu peste 100% a bugetului Curții de Conturi, comparativ cu o majorare de doar 6% a Fondului Rutier pentru 2026. „Față de anul 2020, Fondul Rutier crește cu 6%, iar Bugetul Curții Constituționale - cu 111%! Cam despre asta e „bugetul investițiilor responsabile”...”, a scris Chicu pe rețelele sociale.
Adoptarea bugetului a avut loc la ore târzii, după peste zece ore de dezbateri, fapt criticat de Ion Chicu și de primarul capitalei, Ion Ceban, care a declarat: „Noaptea, ca hoții. Proiectul are multe lacune și nu a fost consultat aproape deloc.”
Proiectul Legii Bugetului de stat pentru 2026, aprobat de Guvernul Munteanu pe 4 decembrie, prevede un deficit record de 21 de miliarde de lei, un PIB nominal de 377 miliarde lei, o inflație anuală estimată la 4,3% și un salariu mediu lunar de 17.400 lei. Pentru investiții economice sunt prevăzute circa 5,6 miliarde lei.
Sindicatele au criticat modul în care a fost prezentat proiectul, cu doar o zi înainte de aprobare, și lipsa indexării valorii de referință pentru salariile bugetarilor, deși inflația este de 7,6%. „Legea 270 prevede indexarea anuală a valorii de referință, dar nu s-a făcut nicio modificare”, a subliniat Sergiu Sainciuc, vicepreședinte CNSM.
Ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, a recunoscut întârzierile și a cerut scuze sindicatelor, justificând lipsa majorărilor salariale prin necesitatea unor politici prudente. Premierul Alexandru Munteanu a declarat că majorările de salarii și pensii vor fi făcute „foarte prudent”.