Republica Moldova a semnat un Acord de împrumut cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD). 23,5 milioane de euro vor fi direcționate pentru reabilitarea căilor ferate.
Anunțul a fost făcut de ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu.
"Banii vor fi alocați pentru modernizarea infrastructurii căii ferate pe tronsonul Bender - Căușeni - Basarabeasca - Etulia - Giurgiulești, acest segment fiind cel mai aglomerat tronson de cale ferată din țară, care asigură tranzitul de mărfuri din România și Ucraina.
Reanimarea sectorului abia începe. Gestionarea banilor eficient, cu maximă responsabilitate și disciplină, acest sector va căpăta o nouă imagine", menționează ministrul.