Peste 10 mii de oameni au murit până acum în epidemia de coronavirus din Italia. Șeful Protecției Civile, Angelo Borrelli, a declarat astăzi într-o conferință de presă că în ultimele 24 de ore, au fost înregistrați 889 de morți, cifra totală a celor decedați ajungând la 10.023.
Numărul de persoane infectate în Italia de la începutul epidemiei a ajuns la 92.472. Cifra include persoanele decedate, 10.023, și cei vindecați care sunt 12.384 până în prezent.La zi, 70.065 pacienți cu Covid-19 sunt prezenți în Italia, cu 3.651 mai mulți decât ieri."Cu siguranță, dacă nu ar fi fost adoptate măsuri de izolare drastică, am fi avut alte cifre, iar unitățile medico-sanitare aflate deja în stare critică ar fi fost într-o stare dramatică. Ar fi fost o situație nesustenabilă", a explicat Angelo Borrelli, șeful Protecției Civile din Italia, potrivit Rai News.