Copiii din două raioane vor putea merge gratuit la stomatolog

05/02/2024 -16:53
Imagine

Copiii din raioanele Criuleni și Strășeni vor putea beneficia gratuit de servicii stomatologice.

Potrivit CNAM, în perioada 5-9 februarie, echipele mobile de medici specialiști se vor deplasa în mai multe localități din raioanele Criuleni și Strășeni, transmite Știri.md.

Astfel, pe parcursul acestei săptămâni, medicii vor consulta la Corjova, Criuleni; în perioada 5-7 februarie - în Codreanca, Strășeni; în zilele de 8 și 9 februarie - în Țigănești, Strășeni.

Pentru prestarea serviciilor medicale stomatologice de către echipele mobile de medici specialiști, în fondul măsurilor de profilaxie pentru anul 2024 au fost planificate peste cinci milioane de lei.

Conform sursei citate, anul trecut, circa 11 mii de copii mai multe localități ale țării au beneficiat gratuit de servicii stomatologice în valoare de peste patru milioane de lei.