În zilele ce au urmat scrutinului parlamentar de duminică, în spațiul public s-a intensificat dezbaterea privind posibilitatea ca Partidul Democrația Acasă (PPDA), condus de Vasile Costiuc, să-și piardă mandatele în urma a două contestații depuse la Comisia Electorală Centrală (CEC) de către AUR Moldova și PAS.
Sursa Foto: Democrația Acasă/Facebook
Costiuc a declarat în emisiunea „Secretele Puterii” de la Jurnal TV că PPDA nu poate fi sancționat pentru declarațiile unui lider politic străin și că sancțiunea maximă prevăzută de lege este o amendă administrativă, nicidecum anularea mandatelor de deputat obținute de partid.
Prima contestație, depusă de AUR Moldova, se baza pe un videoclip în care liderul AUR România, George Simion, îndemna cetățenii moldoveni să voteze pentru PPDA. Contestația solicita anularea mandatelor obținute de PPDA, dar a fost remisă de CEC Inspectoratului General de Poliție (IGP) pentru examinare, iar ulterior AUR Moldova și-a retras cererea.
Costiuc a explicat: „Dacă un lider politic străin face un apel electoral în afara Republicii Moldova, partidul nostru nu poate fi penalizat. Doar liderul care face declarația poate fi sancționat cu amendă administrativă. De aceea, CEC a trimis contestația spre examinare la IGP.”
A doua contestație, depusă de PAS, are aceeași bază și solicită excluderea PPDA din cursa electorală, ceea ce ar duce la pierderea mandatelor. Aceasta urmează să fie examinată de CEC, după ce Ministerul de Interne a transmis o înștiințare legată de cazul respectiv.
Costiuc a precizat că s-a consultat cu avocați și juriști care îi confirmă că PPDA nu a încălcat legea și că singura sancțiune posibilă este amenda administrativă.
În replică, Adrian Băluțel, membru PAS, a calificat îndemnul lui George Simion drept o „încălcare flagrantă” și a susținut că există suficiente probe în spațiul public pentru a demonstra că apelul nu a fost făcut „din voia lui”. Totodată, el a subliniat că decizia finală privind sancțiunile aparține CEC.
Costiuc a răspuns că videoclipul nu a fost postat pe niciunul dintre conturile oficiale ale lui George Simion, ci pe cel al unei simpatizante, iar rezultatele votului din România arată că influența acestuia asupra alegătorilor moldoveni a fost nesemnificativă: „În România, PAS a obținut 88,13% din voturi, iar PPDA doar 537 de voturi, clasându-se pe locul cinci.”
Liderul PPDA a reafirmat că nu există temei legal pentru a anula mandatele partidului și că va continua să se opună unei astfel de sancțiuni.
Emisiunea „Secretele Puterii” poate fi urmărită integral mai jos.
https://www.youtube.com/live/3AzbJubVP3k?si=llxZert7AFSsdAVo