Cu ocazia Sfintelor Sărbători de Paști, într-o atmosferă emoționantă de sărbătoare și bucurie, consulul general al României la Bălți, Petrișor Dumitrescu, a oferit daruri elevilor de la Liceul Teoretic „Alexei Mateevici” din Dondușeni, care iau parte și se implică în activitățile românești, desfășurate de Parohia „Acoperământul Maicii Domnului” din orașul Dondușeni, preot paroh Roman Botezat.
Petrișor Dumitrescu a adresat un cuvânt de felicitare și urări de bine tinerilor și a reiterat grija pe care statul român o poartă tuturor cetățenilor săi, precum și susținerea de către România a unui nivel ridicat al calității vieții cetățenilor din Republica Moldova.
„Rămânem un promotor activ și neobosit al celor mai autentice fundamente și principii care stau la baza relației dintre România și Republica Moldova și recompensăm excelența în educație și pe toți cei care susțin și promovează valorile spirituale comune de pe ambele maluri ale Prutului”, se arată într-un mesaj al Consulatului General.